Pictură realizată de Ana Maria Căpățînă
☆ Rusia a anunțat că va intensifica exploatarea resurselor subsolului, în special a celor de litiu, pentru a ajunge independentă în raport cu străinătatea. Politica Moscovei rămâne tot una profund de ură împotriva întregii lumi.
☆ Un vapor din Togo cu personal chinez a afectat un cablu de internet al Taiwanului. Se pare că liderii de la Moscova și Beijing antrenează specialiști pentru a începe un viitor război împotriva Occidentului prin distrugerea sistemelor de comunicații prin cablu, cele prin radio permițând o identificare a pozițiilor militare. Cablurile subacvatice asigură cea mai mare parte a traficului de date și distrugerea acestora ar asigura supremația în lumea dependentă de computere.
☆ Rusia ar fi pierdut până la 20 februarie 2025 94.783 de militari după calculele realizate de cei de la Mediazona. Este încă o dovadă că o țară condusă de către agenții ai poliției politice nu poate să evolueze decât ca o forță brută. Iluzia de slavă nu ține cont de viața și de fericirea oamenilor.
☆ Războiul continuă cu furie în Ucraina și Rusia nu face economie de armament din toate categoriile Avionul este vectorul ce poate să transporte o mare cantitate de arme și să le lanseze cu precizie. Câmpul de luptă modern este înțesat de rachete și a fost documentată pe bază de imagini distrugerea a 120 de aeronave, ceea ce este o lovitură serioasă pentru flota de atac a Kremlinului. Industria este chemată acum să le înlocuiască prin producerea unor modele costisitoare. Banii de la buget trebuie să fie tocați pe mijloace de distrugere și astfel comunitățile locale rămân tot arhaice.
☆ Donald Trump demonstrează că are idei puține și o ț1ine una și bună că liderul de la Kiev este un dictator pentru că nu este ales și astfel acesta nu are sprijinul poporului prin vot. Este ciudată această obsesie pentru zisele valori ale alegerilor. Se organizează astfel de votări prin Rusia și mereu iese cel ce este la putere. La fel se întâmplă în Belarus de la căderea comunismului și iese aceeași lider, cel ce este recunoscut drept agent KGB. Fosta poliție politică sovietică menține un lagăr ideologic și acum vrea să-l extindă în dauna Ucrainei.
☆ Donald Trump a demonstrat că are o gândire pur imperialistă și bolnavă după bani. Condițiile pe care le impune Ucrainei pentru a scoate banii oferiți pentru arme. Nu vrea să înțeleagă că o prăbușire a statului din nordul Marii Negre ar fi dus la formarea unui bloc militar chiar lângă granița alianței militare vestice. Totuși, pe 25 februarie a devenit mai flexibil, probabil sfătuit de cineva care i-a prezentat Ucraina ca un paradis pentru investitori.
☆ Liderul de la Kremlin, uns cu toate alifiile serviciilor secrete, a găsit o cale pentru o nouă înșelare a conducerii americane: patronii de dincolo de ocean pot investi în economia rusă și sunt promise câștiguri demne de un nou El Dorado. Este momeala perfectă pentru un om impulsiv și dornic de avere, Rusia fiind dornică să recupereze trei ani în care tehnologiile deținute s-au uzat fizic și moral. Nu este pentru prima dată când cele două imperii continentale au colaborat cu câștiguri financiare deosebite pentru investitorii ce consideră că fluxurile de capital circulă prea lent în lumea democratică. Banii dictatorilor sunt plăcuți și nu contează că sunt însângerați.
☆ Germania a avut alegeri parlamentare și au fost câștigate de un partid democratic în fața unei grupări extremiste. Societatea din motorul economic al Europei este frământată de tensiuni mari și problemele rămân în continuare pe fondul presiunilor din partea firmelor ce procedează la închiderea fabricilor pentru a le reloca în state cu taxe reduse. În plus, imigranții rămân și provoacă tensiuni etnice și religioase. Fostul cancelar Angela Merkel a primit mulți străini și a apărut un amestec social exploziv, ușor de exploatat de mișcările extremiste de orice orientare.
☆ Globalizarea permite o rapidă circulație a mărfurilor și portul Constanța a devenit un pol economic al României și sume uriașe de bani se învârt în zonă. Cum acumularea de avere trebuie să fie făcută cu orice preț, a apărut o adevărată Caracatiță ce includeau oameni politici, vameși, lucrători portuari și patroni Au fost arestate 20 de persoane, dar dimineața au fost eliberate deja 10. Sunt șanse ca până la urmă să primească acestea vreo medalie.
☆ Banca DBS din Singapore a anunțat că va da afară vreo 4.000 de angajați în favoarea aplicațiilor utilizate de AI. Programele automate pot afecta în mod catastrofal locurile de muncă din domeniul serviciilor. Oare la ce mai este interesantă inteligența oamenilor?
☆ Elon Musk se consideră un geniu al tuturor timpurilor, dar dă dovadă de lipsă de inteligență și de tact. A provocat destule probleme cu afirmațiile despre lumea politică din Germania și populația a renunțat să mai cumpere automobile Tesla și s-au prăbușit acțiunile la bursă. Dacă o ține în continuare în același stil, s-ar putea să-i fie aproape sfârșitul, mai ales că noul președinte este atașat de combustibilii fosili.
☆ Hackeri din Coreea de Nord au reușit să pătrundă în sistemele informatice și să fure 1,5 miliarde de dolari în criptomonede, ceea ce demonstrează că noua unitate monetară nu este ceva sigur și de viitor din moment ce nu există cineva care să le garanteze stabilitatea.
☆ Intrarea în Spațiul Schengen a fost prezentată drept un uriaș avantaj pentru populația României. Teoria este frumoasă, dar au început să apară și primele dezavantaje. Poliția găsește din ce în ce mai multe mașini de lux furate, unele fiind duse spre portul Constanța în vederea vânzării către clienți din afara Uniunii Europene. Infractorii de toate specializările trec acum de fostele frontiere pentru a testa noua lume și a fost prins un evadat francez, cel care a fost ajutat de un detașament de asalt dotat cu mitraliere de tip Kalașnikov. Lumea interlopă se organizează profitând de lipsa granițelor și de blândețea judecătorilor. Statul democratic este subminat prin toate mijloacele și autoritățile se fac că nu văd.
☆ Ministrul de externe al Rusiei, urmaș al temutului Molotov, a spus pe 26 februarie că războiul nu poate înceta din cauza Constituției. Trupele ruse n-au ocupat, eliberat în limbaj oficial, toate regiunile revendicate din Ucraina. Mai este și spațiul din zona Kursk. Este evident că trebuie să se ducă noi lupte și astfel populația Rusiei va scădea și se va deprecia calitativ. Este un detaliu nesemnificativ pentru liderii ce gândesc în stil kamikaze.
☆ Donald Trump a permis difuzarea de imagini de la o ședință de cabinet și ceea ce s-a întâmplat în 27 februarie poate să ducă repede cu gândul la dictaturile de tip comunist sau nazist. S-a spus o rugăciune prin care se mulțumea lui Dumnezeu că președintele a fost trimis pe Pământ și liderul i-a numit pe acești responsabili în funcții. Doar divinitatea nu apărea în cultul personalității. A fost o lingușeală ce provoacă greață și aduce aminte de stilul otoman de adresare către sultan.
☆ Donald Trump a decis să impună taxe de 25 % produselor europene, ceea ce înseamnă că toate produsele de peste ocean se vor scumpi deosebit de mult. Populația o să plătească mai mult pentru orice. În plus, se va ajunge și ca statele europene să lucreze la impozitare. Este un fel de război comercial în lumea occidentală în timp ce astfel profită China, cea care inundă piețele cu mărfuri ieftine.
☆ Statul american se comportă în stil dictatorial și a impus condiții dure Ucrainei în schimbul armelor. Sunt râvnite resursele minerale rare ce sunt căutate în industria de vârf. Președintele ce visează numai arginți consideră că SUA a făcut o afacere proastă prin faptul că a fost trimis armament în statul fost sovietic, dar nu pune întrebarea ce putea să mai facă liderul de la Kremlin cu cele 2.700 de tancuri pe care le-a pierdut în cei trei ani de conflict. În plus, au fost tocate uriașe rezerve de muniții de toate tipurile.
☆ Ultimul bilanț realizat cei de la oryxspioenkop.com pe bază de imagini confirmă transformarea în fier vechi a 2.711 de tancuri, un adevărat genocid al speciei blindate. Au fost pierdute și 727 de piese de artilerie autopropulsată, esențială pentru spargerea fronturilor. Rusia suferă din punct de vedere militar și speră să rezolve mai mult diplomatic, arginții sunători fiind atrăgători.
☆ Spionii din Coreea de Sud au aflat că lagărul comunist trimite noi efective spre vest pentru completarea trupelor din Regiunea Kursk. Se anunță noi pierderi grele, dar nu contează pentru un lider asiatic, dominat de gândirea primitivă că este o valoare fără egal. Statul din Extremul Orient este implicat total în conflictul european în numele revoluției mondiale și trimite masiv muniție de toate tipurile în schimbul mărfurilor rusești. Este încă o dovadă a sensului realizării unei industrii în stil stalinist.
☆ Autoritățile din România au început cercetări la mai multe persoane dintr-o grupare de mercenari și au fost descoperite arme de asalt, muniție din belșug, grenade defensive, aur și uriașe sume de bani. Este o dovadă că oamenii nu înțeleg ideea de democrație și preferă să se organizeze în stil totalitar prin acumularea de tehnică militară. Mulți sunt cei ce vor să profite de libertate pentru a face rost de sclavi. Oamenii înarmați nu aduc fericire.
☆ Rusia a vrut să demonstreze că poate să atace în continuare și a trimis în ultima zi a lunii 208 drone de atac strategic și numai patru se pare că au lovit ținte. Ucraina a ripostat și au fost atinse o rafinărie din Krasnodar și o capacitate de depozitare a bombelor termobarice, cele mai puternice după cele nucleare. Nu multe state le produc la dimensiuni mari. O poziție din Regiunea Briansk a forțelor FSB, urmașul CEKA, a fost lovită de aviația ucraineană și a fost nimicit echipamentul electronic necesar închiderii frontierei. Statul rus a investit mult în forțele de securitate și nu se făcea rabat de la calitate. Puterea militară a Rusiei slăbește în fiecare zi și supraviețuiește pentru că populația a fost obișnuită să trăiască modest și să fie terorizată de cei care au fantezii strategice în birouri luxoase.
☆ Deschiderea granițelor în numele democrației permite trecerea rapidă a tuturor obiectelor și a fost identificată în Constanța o nouă mașină furată de pe teritoriul Germaniei. Valoarea automobilului era de 140.000 de euro și urma să ajungă în afara Uniunii Europene.
☆ Președintele de la Casa Albă are grația diplomatică a unui elefant în magazinul de porțelan. A început să spună că n-a spus el că președintele Ucrainei este dictator și vrea să semneze o înțelegere privind minereurilor strategice, un fel de dictat democratic.