pompieri în timpul atacului din teheran iunie 2025
2

Războiul Israelului cu Iranul

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 15 Iunie 2025 | Nr. 1192

Ziua de 13 iunie 2025 putea să fie una obișnuită din scurgerea timpului, dar conducătorii a două puteri militare făcuseră prea multe pregătiri pentru a nu se ajunge la un conflict de amploare, depozitele fiind pline de armament. Iranul tot amenința Israelul cu distrugerea și dezvolta mijloace tehnice pentru atingerea obiectivului politic și religios. Dronele regimului de la Teheran erau din plin testate pe frontul din Ucraina și îmbunătățite permanent pentru a înșela sistemele antiaeriene.

Poporul evreu este cel care a dezvoltat o religie monoteistă strictă în jurul unei divinități ce este cunoscută sub denumirea de Yahve. Modelul a fost preluat de popoarele Asiei, dar divinitatea este cunoscută sub numele de Allah. Islamul a preluat ideile de bază de la comunitățile evreiești, dar au apărut interpretări locale și s-au răspândit credințe diferite de concepțiile inițiale ale musulmanilor. Conflictul început în iunie 2025 face parte din categoria celor de falie dintre cele două civilizații. Teoria a fost prezentată de analistul american Samuel Huntington și astfel de lupte sunt generatoare de mari distrugeri și vărsări de sânge. Nu există noțiunea de milă și nu sunt văzuți cu ochi buni cei care încearcă să fie mediatori. Fanatismul este la modă în acțiunile de luptă sub forma războiului sfânt.

Conducerea de la Teheran este dominată de ură și religie, ceea ce nu face casă bună cu arta militară, și planificatorii evrei au demonstrat cum se poate lovi exact capul șarpelui cu forțe și, mai ales, pierderi mici. S-a cercetat cu atenție obiectivele esențiale pentru războiul modern și agenții evrei s-au infiltrat pentru a efectua atacuri apropiate cu drone sinucigașe asupra radarelor sau a lansatoarelor de rachete antiaeriene și balistice. Au sosit și avioanele care puteau lansa rachete de precizie asupra bazelor militare. Au fost lovite și capacitățile iraniene de rafinare a uraniului, metalul greu putând fi utilizat în bombe numai concentrat și interesant este izotopul U 235, cel ce devine ușor fisionabil.

Armele au calitate doar dacă sunt proiectate și apoi mânuire de oameni instruiți in mod superior. Iranul a mers de decenii pe cantitate deoarece se dispune de oameni și de bani. Generalii israelieni au ales varianta cu formarea de trupe specializate în folosirea tehnologiilor de ultimă generație și nu se face economie atunci când este vorba de viața unui militar. Statul evreu a cumpărat avioane F-16, F-15 și F-35 pentru a domina cerul din Orientul Apropiat și Mijlociu. Au fost modernizate cu tehnologii din surse locale și din import. Electronica este la mare preț în micul stat asiatic.

Munițiile din lumea contemporană sunt precise, rare și scumpe, ceea ce impune o utilizare rațională și informațiile privind obiectivele esențiale ale inamicului sunt vitale. Israelul nu este capabil să susțină un război de uzură și de intensitate în stilul conflictului susținut de Iran împotriva Irakului. Conflictul din 2025 a început cu ocazia zilei sfinte de vineri, ceva în mod Yom Kippur din 1973, apărarea fiind slăbită prin plecarea militarilor pe la familii. Imaginile și informațiile disponibile confirmă că armata iraniană a fost luată din pat. Mai mult. Armele evreiești au fost dirijate exact către cei care conduceau forțele militare, inclusiv șeful statului major, creierul armatei, pierind înainte să poată face ceva util pentru trupele din subordine. A dispărut și generalul ce conducea trupele de gardieni ai revoluției. Au fost uciși și experți în fizică nucleară, cei care au fost considerați drept indispensabili pentru programul de înarmare cu arme atomice. Se poate scrie că a fost un atac aerian realizat în stil chirurgical, care a asigurat nimicirea obiectivelor principale cu un consum redus de carburant și de muniții, toate avioanele revenind la bază. Apărarea antiaeriană iraniană nu este de disprețuit și pe 14 iunie ar fi reușit să doboare un F-35, cel mai modern aparat implicat în acțiuni.

Un război deschis a fost început cu ajutorul bombelor israeliene și acum evenimentele militare și politicile pot evolua imprevizibil. Cea mai frumoasă variantă ar fi o împăcare, ambele tabere fiind mulțumite cu ceea ce au reușit în cele două zile de ostilități. Mentalitățile religioase îndeamnă la un conflict pentru supunerea sau nimicirea inamicului. Iranul se poate baza pe rezervele de rachete și drone pentru trecerea prin focul antiaerian din cadrul Iron Dome.

Generalii evrei nu știu de glumă și au mai identificat ținte strategice în zona Bandar Abbas din sudul Iranului, apărarea antiaeriană făcând un mare efort să protejeze zona. Există informații că două rafinării ar fi în flăcări pentru a nu mai permite regimului să dacă rost de fonduri pentru programele de înarmare sau să dispună de combustibil pentru armată. Alte aparate de zbor au fost dirijate spre Teheran, oraș care a fost dezvoltat ca o uriașă tabără militară. Nervozitatea a sporit după atingerea renumitului F-35 și se impune o răzbunare pe măsura prețului. Atacurile aeriene începute pe 14 iunie trebuie să fie urmate de atacuri cu rachete balistice și cu drone. Israelul este acum obligat să mențină presiunea asupra forțelor inamice pentru a demonstra că are muniții din belșug și că este hotărât să le utilizeze din plin. Regimul de la Teheran este obligat să se răzbune împotriva sioniștilor pentru a-și păstra prestigiul în fața unor grupări care ar spera la o schimbare. Dacă nu sunt utilizate rachetele și dronele din plin, iranienii își distrug imaginea de forță militară în Orientul Mijlociu. Ambele tabere sunt condamnate să mai lupte de la distanță și se vor aduna victimele. Declarațiile conducătorilor sunt belicoase și cuprind referiri la intensificare și distrugere, Israelul promițând să spulbere în careva zile toate obiectivele vitale ale dușmanului, cel care poate suporta multe lovituri datorită resurselor obținute din rafinarea petrolului. Ajută și suprafața mare. Lovirea instalațiilor de prelucrare a țițeiului este o veste bună pe piața mondială pentru o creștere a prețurilor și se pot face afaceri frumoase în epocă de tensiuni militare.

Dacă nu intervin marile puteri cu presiuni serioase, ostilitățile se pot agrava de la o oră la alta și fanatismul religios este capabil să alimenteze și să amplifice urile tradiționale.

Sursă imagine: Tasnim News Agency