Anuarele comuniste au luat mereu drept an de referință 1938 pentru a sublinia cu orice preț că industria statului dezvoltat de trupele de ocupație desantate de pe tancurile sovietice au făcut ceva deosebit. Uitau să precizeze că între timp au făcut totul praf în numele ideologiei egalitariste pe care Moscova o rafinase din surse de import, străine de spațiul zis rusesc. Era greu pentru un istoric să recunoască faptul că mijloacele de producție au fost urcate în trenuri și au plecat peste Nistru și patronii cu idei deosebite au ajuns să-și termine existența lumească prin temnițe și lagăre de exterminare.
România Mare avea anumiți parteneri economici de unde erau aduse bunuri industriale de înaltă calitate și relația cu Occidentul era avantajoasă pentru ambele părți, mai ales pentru cei ce primeau comisioane. Produsele din fier erau încă în centrul atenției pentru că se încerca o trecere de la lemnul tradițional la metalul rezistent. Au fost cumpărate 383.917 t de mărfuri și déjà la sfârșitul anului statul arăta altfel, chiar dacă li se părea contemporanilor că nu se schimbă ceva pe plaiurile mioritice. Economia românească devenea una prelucrătoare și avea nevoie si de 20.062 t de alte metale și nemetale. Era absolut normal din moment ce erau obținute în țară locomotive Malaxa sau se trecea la realizarea de armament sofisticat precum tunurile, avioanele și navele militare. Era loc de mai mult și mai bine.
Mult mai vizibile erau vehiculele, cele ce reprezentau o dovadă a succesului sociali sau accelerau schimbul de produse în țară. Au fost aduse 14.685 t de mașini, cele mai multe fiind importate tocmai din SUA, industria americană fiind apreciată pentru calitatea mijloacelor motorizate puse pe piață. Firma Ford era interesată de clienții români și în București a început asamblarea de automobile, mașini de lux și camioane, patronul dorind să extindă afacerea după ce s-ar fi format un personal calificat. Progresul motorizării era limitat de insuficiența rețelelor de benzinării, cele mai multe mașini fiind concentrate în București, zona Prahova și în marile orașe. Mirosul de petrol ars începea să fie ceva obișnuit, mai ales că pe cer se înmulțeau avioanele și au sosit 93.643 t de produse extrase din țiței. Rafinăriile din țară nu produceau toate tipurile de derivate și se apela la piața internațională. Era o problemă legată de descoperirile de aditivi din chimie și cercetarea locală nu făcea față celei universale. O autarhie condamnă la înapoiere.
Străzile din România începeau să nu mai fie ale pietonilor și nici căruțele nu mai erau interesante. Se dorea orice mijloc motorizat și s-a trecut la politici de sistematizare chiar în capitală, bulevardele și fostele ulițe fiind modernizate pentru a rezista masei mașinilor, mai ales că existau lungi perioade ploioase și apăreau șleauri. Au fost dărâmate și clădiri care nu se mai potriveau cu aspectul orașului mecanizat, dar mereu era prea puțin și se planifica o transformare radicală prin trasarea de bulevarde largi pentru a face loc mașinilor de toate tipurile, cele ce erau din ce în ce mai lungi și mai late.
România Mare s-a schimbat în anul 1938 și 1939 putea să fie și mai bun, dar liderii puterilor militare și economice au hotărât altceva. Se simțea o tensiune în aer și schimburile comerciale au avut de suferit, clienții români cumpărând mai puține bunuri de prestigiu și pentru petrecerea timpului liber. Au fost aduse numai 41 de tone de bijuterii în raport cu cele 53 t din 1937. Parcă nici de muzică nu le mai ardea locuitorilor pe fondul zvonurilor de război și au sosit numai 85 t de instrumente muzicale în loc de 119. Nici atmosfera politică nu era prea plăcută pe fondul luptelor pentru putere dintre diferitele grupări de interese și atmosfera a devenit mai apăsătoare după ce regele a instaurat o monarhie autoritară.
România Mare a fost un stat în care erau acumulate bunuri mobile și imobile de provoca invidia vecinilor dornici de jaf și cuceriri. Dezastrul a început în 1940.
Surse imagini: Wikimedia Commons
