Autorii din perioada regimului comunist au tot scris că industrializarea a fost făcută în perioada comunistă și atunci s-a pus mare preț pe oțel, esențial pentru o țară modernă și prosperă. Ideile au fost preluate și repetate de către cei ce vor cu orice preț să repete tezele oferite ieftin de cei din trecut. Este greu să se spună astăzi adevărul deoarece se merge pe politici de cenzurare a trecutului în numele unor anumite principii, adică tot o formă de dictatură criminală de ascundere a adevărului.
Datele din anuarele statistice germane, parțial publicate în spațiul românesc, demonstrează că România Mare se modifica de la an la an prin creșterea consumului de fier din surse interne și din importuri. Astfel, numai în anul 1939 au fost aduse 14.700 t de țevi pentru industrie și infrastructură, dar acestea erau mai greu vizibile pentru contemporani, cele mai multe fiind folosite în domeniul petrolului sau la realizări din domeniul infrastructurii. Au fost aduse chiar 58.000 t în anul 1942, regimul Antonescu vrând cu orice preț să dezvolte statul. Consumul a fost permanent în creștere și s-a trecut de la 53.000 t în 1939 la 97.000 t de produse semifinite din fier în 1942, cele ce erau necesare și industriei de război. Industria românească prindea aripi și au fost aduse 20.000 t de bare de fier în anul 1939 pentru o transformare superioară. Alte 22.000 t au sosit în 1940.
Chiar dacă Germania se afla sub bombardamente aeriene teribile în care erau implicate sute de avioane grele, livrările către aliatul din Carpați au continuat și au sosit în 1943 53.000 t de țevi din oțel și 44.000 t de produse semifinite din fier. Se adăugau 32.000 t de bare de fier, cele ce puteau fi prelucrate inclusiv în arme și muniții.
România Mare a fost un importator deosebit de fier și lucrări în acest metal în toată perioada interbelică. Dezvoltarea furnalelor românești n-a oprit n-a limitat cererea de obiecte din oțel, mai ales atunci când acestea erau de calitate superioară.
Sosirea bombardierelor americane și apoi intrarea trupelor sovietice pe teritoriul național au dus la distrugerea multor construcții metalice sau la jefuirea a tot ceea ce putea să fie util colosului stalinist pentru refacere. Jaful a fost prea mare pentru a nu se căuta un vinovat și cei de la conducere au sfârșit sub gloanțele plutonului de execuție sau în temnițele regimului ce se considera progresist.
Sursă imagine: Historia