pictură cu oameni
8

Terra la 1 Mai 2026

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 2 Mai 2026 | Nr. 1533

Pictură realizată de Ana Maria Căpățînă

☆ Conducerea de la Moscova a început la 24 februarie 2022 un război pentru a face Rusia mai mare și Ucraina ar fi trebuit să fie ocupată în totalitate și astfel să se dispună de resurse strategice și de mase de oameni. Trupele Kievului au rezistat și s-a trecut la contraofensivă în vederea distrugerii bazei industriale a statului agresor. Dronele, cele care au trecut de apărarea antiaeriană, au lovit o capacitate industrială uriașă din Cerepoveț, cea care poare să livreze îngrășăminte chimice. Combinatul chimic poate să producă substanțe utilizabile în domeniul explozibililor și mult acid sulfuric a fost pierdut în urma atacului din 26 aprilie 2026. Zece persoane au ajuns la spital cu arsuri chimice, cele ce nu se tratează ușor și lasă sechele. Au fost lovite și instalații din rafinăria din Iaroslavl, una din primele cinci din Rusia, și flăcările arată că roboții zburători au lovit în plin. Reușitele vin după cele din 28 martie și este posibil ca economia din partea de nord a Rusiei să aibă probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu carburanți.

☆ Dronele ucrainene respectă strategia scorpionului și execută înțepături dureroase pentru Rusia, din ce în ce mai numeroase. S-a învățat ceva din lecțiile istoriei și conducerea de la Kiev a decis că trebuie să fie executate atacuri și împotriva obiectivelor aflate în partea asiatică a Rusiei. O dronă a lovit un bloc chiar în mijlocul orașului Ekaterinburg, a rănit șase locuitori și astfel războiul a ajuns în lumea celor ce trimiteau mase de militari pe front. Alte explozii au avut loc în Celiabinsk, oraș din care pot pleca motoare, tancuri și muniții. Fabricile au fost ridicate în mijlocul Uniunii Sovietice pentru a fi ferite de bombardierele strategice, dar Ucraina a reușit să atingă obiective considerate invulnerabile. Nici Perm n-a scăpat de interesul operatorilor de drone.

☆ Ucraina pare să fie digul de care se zdrobesc popoarele Asiei. Liniile apărătorilor au reușit să provoace până la 20 aprilie 213.126 de victime, ceea ce înseamnă un dezastru pentru în stat aflat în declin demografic, cel ce a lovit în mod deosebit partea masculină. Conducerea de la Moscova vrea să fie asasină până la capăt și luptele continuă cu furie.

☆ Un oarecare profesor din SUA a tras cu arma în hotelul în care se afla și președintele avea o activitate. Forțele de securitate au trecut la evacuarea oficialilor și n-au fost victime. Incidentul a fost minor, dar provoacă o radicalizare la nivelul conducerii de la Washington. Președintele SUA a luat deja decizii ciudate și focurile de armă pot accentua problemele psihice din centrul de putere.

☆ China este un colos economic ce are nevoie de piețe de desfacere și face orice pentru deschiderea vămilor și amenință Europa. Un război comercial poate să izbucnească oricând. Conducerea de la Beijing poate să fie deosebit de răzbunătoare și doar cuvintele sunt alese astfel încât să dea impresia de un regim politic bun și blând.

☆ Conflictul din Golful Persic demonstrează că omenirea este deosebit de dependentă de petrol și gaze și aviația comercială a început să dispună de stocuri în scădere de combustibil, ceea ce afectează întregul turism. Mult mai grav este că nu se găsește motorină ieftină pentru utilajele agricole poate să genereze o afectare a lanțurilor alimentare de la nivel planetar. Întreaga lume o să fie zguduită de tensiunile sociale ce pot izbucni în iarnă. Nici n-a bănuit președintele SUA ce poate isca. A provocat tensiuni până când a avut parte de războiul pe care l-a vrut pentru a intra în istorie. Acum poate să fie sigur că va intra în paginile cărților, dar depinde cum o să fie privit.

☆ 1 Mai a rămas un simbol al urilor sociale și în 2026 luptele sociale s-au manifestat deosebit de violent în Turcia. A devenit o tradiție confruntarea cu forțele de ordine și nu contează numărul de răniți și de arestați. Oamenii nu pot evolua și trebuie să fie violenți pentru a arăta originea speciei.

☆ A fost lansată o nouă rachetă Soyuz-5 și astfel Kremlinul poate să sublinieze câtă putere și slavă deține Rusia. Uimește în continuare o astfel de gândire. Se trimite un mijloc reactiv în spațiu, dar problemele terestre nu sunt analizate și rezolvate. Autoritățile unui stat ce se consideră urmașul Uniunii Sovietice nu pot fi în contact cu nevoile populației și inițiază tot felul de programe utopice, cele ce satisfac poftele de megalomanie.

☆ Cum livrările de petrol și gaze naturale din zon Golfului Persic s-au prăbușit, statele au compensat prin utilizarea de combustibil solid. China, India și Indonezia sunt consumatoare uriașe de cărbune și calitatea lasă de dorit. Adevărate erupții vulcanice sulfuroase impurifică atmosfera și schimbă clima în numele eficienței economice. Europenii spun că luptă pentru un cer curat, dar adevărul este că industriile poluante doar au fost mutate în regiuni îndepărtate.

☆ O știre venită din Ucraina anunță o nouă surpriză neplăcută pentru Rusia de 1 Mai. Dronele au lovit pe 25 aprilie un aerodrom din Celiabinsk două avioane Su-57 de ultimă generație, care implică tehnologie stealth. O altă dronă a atins un bombardier Su-34, model ce poate lansa rachete și bombe planante împotriva pozițiilor militare sau a orașelor. Ambele avioane costă o avere și sunt greu de construit, întreținut și înlocuit. Imaginile analizate ulterior au confirmat și atingerea unui alt aparat din familia Suhoi. Rusia are acum probleme deosebite deoarece trebuie să organizeze apărarea antiaeriană a obiectivelor aflate și la 2.000 km de frontiera statului atacat. Militarii ruși se pregăteau să evite drone mici din camioane, dar acum sosesc variantele mari, cele ce provoacă avarii grave. Kremlinul anunța că vrea să cucerească teritorii ucrainene pentru a forma o zonă-tampon în vederea întăririi apărării antiaeriene. Kievul a trecut la o distrugere sistematică a radarelor și a sistemelor de luptă, ceea ce permite roboților zburători. Se produce o degradare a armatei de invazie pe măsură ce sunt trimise spre primele linii echipamente avansate. Zona de luptă are o lățime de zeci de kilometri și orice poate fi detectat și atacat de dronele mobile.