Al Doilea Război Mondial a izbucnit după ce s-a semnat Pactul Molotov-Ribbentrop la 23 august 1939 și istoricii din întreaga lume au descris Wehrmachtul drept o mașină perfectă de război, care a revoluționat arta militară prin folosirea binomului tanc-avion în cadrul Blitzkrieg-ului. Se discută despre un organism militar care ar fi putut acționa la nivel planetar prin utilizarea potențialului industrial al unui stat ce avea centre de cercetare în domeniul armamentului și erau inventate soluții artificiale uluitoare.
Realitatea a fost complet diferită și datele despre consumurile de muniții indică o armată în suferință, cea care a avut succese pe fondul erorilor săvârșite de generalii și politicienii inamici. Datele din documente, publicate pe site-ul panzerword.com, sunt pur și simplu șocante pentru orice cititor. Războiul din Polonia a fost unul de scurtă durată, dar cartușele de pistol s-au consumat în peste 19,6 milioane și au fost înlocuite cu ceva mai mult de 1,154 milioane. Stocul inițial de 79 milioane de lovituri era absolut insuficient pentru a dota o armată cu armament automat individual. Armele MP-38 nu erau suficiente nici pentru o înzestrare a conducătorilor de plutoane.
O situație mult mai bună era la cartușele de calibrul 7,92 mm pentru mitraliere și puști, stocul fiind de peste șase miliarde de lovituri. Problema era că un conflict de amploare mică a dus la un consum de peste 397 milioane de lovituri și industria a furnizat ceva peste 167 milioane, sau mai puțin de jumătate din numărul utilizat.
Armata germană a fost învingătoare în conflictul care a durat mai puțin de o lună, dar generalii care se pricepeau la logistică erau îngroziți de ritmul în care se topea stocurile de muniții și de metale strategice. Fierul, plumbul, cuprul, zincul și mercurul nu se găseau peste tot și în cantități mari. Cum Royal Navy a tăiat accesul la piața mondială, metalurgiștii erau obligați să se descurce cu ceea ce aveau la dispoziție și calitatea cartușelor a scăzut constant.
Germania s-a descurcat în 1940 deoarece a avut timp să întoarcă dispozitivul spre vest și Uniunea Sovietică părea un stat prietenos din ordinele lui Iosif Stalin, cel care a permis exportul unor cantități de metale și minereuri. Mai mult. A fost livrat și lemn, cel ce putea fi prelucrat până când ajungea nitroceluloză pentru încărcarea cartușelor de infanterie.
Grenadele de mână au fost produse renumite în mediul german și cele ofensive cu coadă au ajuns să facă parte din imaginea celebră luptătorului din Wehrmacht. Autoritățile de la Berlin aveau tot felul de griji ideologice, dar uitau să se ocupe de ceva practic. Industria a produs puțin, 180.000 de bucăți, dar armata a consumat 1.180.206 de exemplare. Au fost păstrate în producție și dacă erau complicate în raport cu modelele inamice de tip ou.
Germania a etalat mașini uimitoare, care satisfăceau gusturile dictatorului nazist, dar principala armă utilizată în toate teatrele de război a rămas Kar 98k, o pușcă cu încărcare manuală, ceva ce amintea de sfârșitul secolului al XIX-lea. Inamicii foloseau masiv puști semiautomate și pistoale-mitralieră, superioare prin caracteristici. MP-38 a fost mai mult o curiozitate pentru militarii Wehrmachtului și niciodată n-au fost suficiente. Mitralierele de tip MG-34 au fost temute și mortale, dar n-au fost capabile să oprească valurile inamice de asalt. Au părut deosebite în septembrie 1939 și au rămas în uz până la sfârșitul ostilităților, ceea ce a însemnat o cădere în trecut.
Mișcările de tip totalitar permit ascensiunea unor persoane obsedate de putere și care nu cunosc limite în satisfacerea poftelor proprii, dar care sunt rupte complet de realitate.
Surse imagini: Holocaust Encyclopedia