proteste ungaria
1

Dictatura democratică și spălarea creierelor cu ajutorul iluziei de libertate

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 13 Martie 2023 | Nr. 97

Democrația este definită drept o lume în care se respectă drepturile și libertățile fundamentale ale omului și este cea mai avansată formă de organizare socială și politică. Omenirea a trăit însă mereu pe baza iluziilor și este absolut normal să fie la fel și-n această situație.

Democrația înseamnă acea perioadă de timp în care persoane și grupări de interese sunt prinse în matricea legilor, ceea ce nu le permite expansiunea prin sclavizarea unor categorii de persoane. Poftele există și se face totul pentru mai multă putere și avere. Măcinarea democrației se practică permanent de către patroni, fanatici politici sau mistici atinși de calea propovăduirii unor idei religioase definite în mod obligatoriu drept corecte.

Politicienii de astăzi vin cu tot felul de idei prin care vor să mărească dependența de anumite centre de putere. Atitudinea cea mai vizibilă este a grupării politice din jurul Kremlinului, cea care a vândut ideea că Occidentul vrea nimicirea colosului întins pe două continente. Oamenii au fost astfel manipulați încât se lasă seduși de idei privind superioritatea rasei ruse, misiunea nobilă a denazificării până la exterminare a poporului ucrainean și n-a fost omisă lupta pentru adevărata religie ortodoxă, un fel de cruciadă în jurul simbolului Z.

Dacă Rusia n-a excelat vreodată la respectarea omului, lipsa de interes pentru drepturile omului prinde teren în Ungaria unde prim-ministrul este de prea multă vreme la putere. Puterea corupe creierul și a fost normal să apară idei despre superioritatea Ungariei chiar și în raport cu Uniunea Europeană și este copiat un model de gândire rusesc, mai asiatic. Istoria precizează în mod clar că toate nenorocirile poporului maghiar au plecat de la politicieni și de la acțiunile Rusiei. Ungaria a primit fonduri deosebite din partea Uniunii Europene dar se comportă ca și cum ar vrea distrugerea organismului cu sediul la Bruxelles. Dacă cercul de putere maghiar ar ajunge la o autoritate echivalentă cu cea de pe vremea Austro-Ungariei, atunci ar fi foarte bun organismul suprastatal.

Politicienii de la București și de la nivel de județe au reușit să se comporte în multe situații precum birocrații de prin instituțiile comuniste și există cetățeni de mâna a doua, care nu prea au valoare pentru sistemul de putere de astăzi. Sătenii sunt considerați materie primă pentru orice experiment economic, social și politic, care nu se pot opune eficient abuzurilor de orice fel. Au fost luate măsuri pentru reducerea numărului de bovine sub motive interesante: poluare, producere de lapte în condiții neprielnice etc. Păsările au fost rezolvate cu ajutorul gripei aviare și au fost stârpite fără milă de cei ce le suceau gâturile. Autoritățile au zis că păsările domestice sunt cele ce generează focare de boală, dar ciorile pot face tot ce vor prin recoltele oamenilor sau să atace puișorii găinilor. Sunt ajutate masiv de coțofene. Pesta porcină africană a rezolvat problema surselor din gospodăriile particulare. Țăranul nu are valoare pentru politicieni decât atunci când este vorba de votare.

Autoritățile române sunt mai interesante de animalele sălbatice în numele protejării naturii decât de săteni. Mistreții au dreptul să nimicească recoltele oamenilor. Urșii au dreptul să savureze oile ciobanilor, dar pot gusta și ceva carne de om. Șacalii fac legea pe la stână. Vulpile, vectori ai turbării, se plimbă prin comuna Bradu din Argeș ca pe bulevard și au făcut curățenie prin cotețe cu dinții sau prin răspândirea unor molime. Viclenele canide s-au mutat și-n orașe, chiar au ajuns locuitori ai capitalei. Câinii maidanezi sunt adevărații stăpâni ai României. Este un dispreț profund pentru români, ceea ce amintește de sclavia din perioada comunistă. Atunci oamenii erau sclavii unui grupări ce dorea să-i masacreze în numele cuceririi planetei pentru ideologia egalitaristă.

Sursă imagine: BBC