Istoricii comuniști au scris că Berlinul n-a vrut să înarmeze partea română și a știut doar să profite de bogățiile solului și ale subsolului. Chiar conducerea a fost acuzată de această politică dezastruoasă. Istoricii de după 1989 au ajuns la concluzia că Adolf Hitler n-a vrut să înarmeze trupele române pentru a menține un echilibru de forțe cu Ungaria, stat ce se manifestase deosebit de agresiv împotriva neamului românesc.
Realitatea a fost că Germania nu avea suficient armament modern și și-a completat tehnica din dotare cu ceea ce se capturase prin depozitele învinșilor sau au fost luate mașinile din parcul de antrenament. Situația la 22 iunie 1941 pare să fie impresionantă prin cele 3.398 de tancuri, mașinile pe șenile fiind fundamentale pentru străbaterea terenurilor grele. Problema era că diviziile de tancuri erau completate cu adevărate jucării motorizate și este incredibil să vezi cum au fost trimiși germanii să lupte după o fâșie de metal, cea care nu putea să reziste nici măcar la impactul cu gloanțele grele de infanterie sau cu schijele mari ale proiectilelor de artilerie de câmp.
Divizia 12 Panzer avea 220 de tancuri și, privită de departe, părea o armată de neînvins. Numai 30 de exemplare erau cu adevărat capabile să înfrunte formații blindate inamice și erau din modelul Panzer IV, cel care a făcut carieră pe toate fronturile. Cum istoricii contemporani sunt pasionați de procente, doar 13,6% din marea unitate mobilă reprezenta cota tancurilor moderne.
Alte 73 de mijloace motorizate erau din modelele Panzer I și Panzer II, concepute special pentru antrenamente și care nu dispuneau de un blindaj adecvat pentru înfruntarea muniției perforante. Grav era că tanchiștii dispuneau numai de mitraliere ușoare și tunul de calibrul 20 mm era complet ineficient în lupta împotriva carelor blindate. Tunurile de calibrul 45 mm puteau să oprească astfel de jucării metalice de la un kilometru și la Moscova nu s-a putut crede că astfel de minunății vor face parte din vârful de lance al Wehrmachtului. Erau modele de care se aflase încă din timpul Războiului civil din Spania și nu se descurcaseră prea bine în fața unor exemplare de T-26 din seriile vechi. Situația se schimbase în 1941 și apăruseră variante ecranate cu plăci suplimentare din oțel ce venea din combinatele metalurgice. În plus, motoarele slabe nu le recomandau pentru terenul mlăștinos al Rusiei comuniste. Divizia 12 Panzer era un amestec șocant de mașini ușoare, blindate cehoslovace Panzer 38(t) și Panzer IV. Conducerea politică de la Berlin i-a pus pe militari în situații incredibile și fiecare s-a descurcat cum a putut. Mulți n-au avut șanse de supraviețuire.
Panzerwaffe a fost de o slăbiciune uimitoare și a fost o minune că blindatele au putut să pătrundă până la periferiile Moscovei. Iosif Vissarionovici Stalin a spus cândva că nu există minuni și fostul candidat la preoție știa ceva. Trupele germane au avut două avantaje pe care le-au exploatat cu o eficiență ucigătoare. Forțele terestre aveau o aparatură radio bună și stabileau legături rapide cu aviația și soseau avioanele Ju-87 ce atacau în picaj cu o precizie devastatoare. Dacă era cazul, interveneau și bateriile de artilerie potrivite. Chiar dacă partea sovietică dispunea de tancuri deosebite prin calitatea armurii și puterea tunului de la bord, bombardierele Stuka au ascuns slăbiciunile tancurilor pentru o vreme. Cum inamicul și-a revenit din șocul din 1941 și escadrilele de vânătoare cu stele roșii s-au înmulțit, lentele bombardiere au început să nu mai fie performante și ofensivele strategice n-au mai provocat șocul de la 22 iunie.
Adolf Hitler a preferat să formeze un adevărat rulou compresor cu care strivească diviziile inamice dispuse prea înaintat și strategia a dat rezultate la care nici măcar generalii germani n-au visat. A fost chiar foarte bine că nu s-a trecut la înarmarea diviziilor românești cu tancuri, partea sovietică fiind atentă la mașinile cuirasate și nu la inamicii înarmați clasic. Apariția blindatelor implica bombardamente masive de artilerie și ar fi rezultat pierderi grele în rândurile infanteriei. Rezultau lupte ce implicau efective numeroase și pierderile erau greu de suportat pentru un stat micșorat.
Surse imagini: Picryl
