S-a scris că în 1929 a început un adevărat prăpăd economic în SUA și acesta s-a extins pe întreaga planetă, durata fiind de un deceniu. Ar fi încercat politicienii să fie salvatori, dar nu s-a reușit decât o atenuare a undei de viitură.
Datele statistice publicate în epocă arată un fenomen interesant în spațiul românesc și care demonstrează că exista un potențial economic deosebit. Existau în anul 1926, un an de avânt al afacerilor, 81 de tractoare, ceea ce era nesemnificativ la scara întregului teritoriu. S-a ajuns la 391 de mașini în 1929, la momentul de începere a recesiunii.
Ar fi trebuit să fie din ce în ce mai rău, dar în 1930 erau numărate de autorități 522 de exemplare și trebuie să se presupună că erau și mai moderne. Se zice că depresiunea economică s-ar fi încheiat în 1933 și atunci au fost consemnate 820 de tractoare. Procesul de motorizare a continuat și erau în actele primăriilor 1.525 de mijloace mecanice de tracțiune în anul 1936. Se observă un salt deosebit în raport cu ceea ce a fost înainte de începerea recesiunii și fenomenul era unul universal. Producătorii agricoli nu reușeau să ofere suficiente mărfuri în raport cu cererea și nu era vreo vorbă de supraproducție.
Persoanele cu potențial financiar au investit în tehnică modernă deoarece piața orașelor din spațiul românesc cerea din ce în ce mai multe alimente și forța omului și a animalelor nu mai era suficientă. Întreaga industrie alimentară cerea materii prime și autoritățile încercau să rezolve problema învingerii distanțelor prin extinderea rețelei de drumuri bune. Producătorii trebuiau să investească în utilaje modern pentru a face față concurenței.
Marea Criză Economică a însemnat tocmai începerea pătrunderii forței motorizate pe ogoare, dar mediul de afaceri și statul doreau investiții în lumea orașului, acolo unde erau obținute venituri sporite în timp scurt.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 4/1945
