Ziarul de Istorie

Nr. 1129

Moartea lui Hitler și ecoul ideilor sale în prezent

Popescu Florin-Iulian 67 de vizualizări

știre legată de decesul lui adolf hitler

Pe data de 30 aprilie 1945 în jurul orei 15:30 Adolf Hitler, cancelarul Germaniei Naziste, se sinucide, în urma neputinței Armatei Germane în a face față avansului Aliaților și a Armatei Roșii spre centrul Berlinului.

Rămășițele parțial carbonizate ale dictatorului au fost identificate în dimineața zilei de 2 mai 1945 de agenți NKVD, apoi îngropate ulterior la Magdeburg. Diferite surse spun că în aprilie 1970 acolo a fost construit un cartier rezidențial1.

Folosindu-și abilitățile de bun orator a prezentat o politică naționalistă, anticomunistă și antisemită și ajunge la Cancelarie în ianuarie 1933. A urmat a o politică externă extrem de agresivă, vizând în principal extinderea Germaniei în detrimentul popoarelor din Europa de Est. Succesul inițial al planurilor sale s-a datorat unui program eficient de restructurare economică și reînarmare militară.

Într-o serie de provocări la adresa comunității internaționale, invadează Polonia la 1 septembrie 1939, provocând astfel cel de-Al Doilea Război Mondial. Din acel moment, Hitler a condus personal operațiunile de război exercitând o influență decisivă asupra strategiei și a conducerii militare.

Primii ani ai conflictului au fost caracterizați de victorii impresionante ale Wehrmacht-ului, cel de-Al Treilea Reich dominând cea mai mare parte a Europei. Cu toate acestea, din 1942, odată cu Declarația Națiunilor Unite Germania a fost nevoită să adopte o poziție defensivă și să facă față unor atacuri tot mai bine orchestrate de alianța antifascistă.

Abandonat de aliați, epuizat de înfrângeri continue și condiția sa fizică și psihică din ce în ce mai precară, Hitler a refuzat să predea armele și a continuat lupta cu încăpățânare până în ultimul moment, când Berlinul a fost încercuit de Armata Bolșevică.

Responsabil pentru moartea a milioane de oameni, Hitler a fost susținătorul unei ideologii naționaliste și rasiste, a dus o politică de exterminare care a lovit multiple grupuri etnice, politice și sociale, în special evreii.

În prezent, în mediul social la nivel mondial, pe baza instabilității conflictelor militare, dar și economice, idei și retorici ultra naționaliste, similare celor de acum 80 de ani, sunt promovarte de diverși lideri de opinie și astfel de mesaje par să capete popularitate, convingând persoane să adopte gândiri extremiste.

Cert este că o astfel de agendă care să tulbure stabilitatea occidentală și nu numai, este dorită de regimurile totalitare ale lumii, care au doar de câștigat în urma divizării tot mai mari din societate.

Referințe

1 John Toland, Adolf Hitler The Definitive Biography, Knopf Doubleday Publishing Group, 2014.

Sursă imagine: Wikimedia Commons

Nr. 936 47 de vizualizări

Pearl Harbor și adevăratele pregătiri militare din 1941

Anul 1941 a fost plin de surprize militare deosebite și cea mai mare a fost cea care a implicat începerea ofensivei germane împotriva Uniunii Sovietice, forțele Berlinului fiind slab dotate în tancuri pentru un război atât de mare. A venit repede a doua...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 7 Decembrie 2024

Nr. 1154 53 de vizualizări

Scurtă privire asupra Artileriei României în perioada interbelică

Perioada interbelică a fost o epocă de avânt economic, dar politicienii epocii erau doritori de putere și au declanșat tot felul de pregătiri militare în vederea desfășurării unui nou război pentru dominație mondială. Anul 1929 a fost cel în care a izb...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 16 Mai 2025

Nr. 1518 72 de vizualizări

Agricultura și asaltul comunist

Politica nu face casă bună cu economia și nici cu agricultura. Ideile unui partid unic sunt și mai nefaste în ceea ce privește cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Anul 1945 a fost marcat de venirea la putere a comuniștilor și au început să fie...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 18 Aprilie 2026