Ziarul de Istorie

Nr. 1230

Nicolae Ceaușescu sau scurt tratat despre cum se face praf economia de tip socialist cu ajutorul politrucilor definiți drept gânditori și atrași de dictaturile cumplite

Ionel-Claudiu Dumitrescu 39 de vizualizări

ceaușescu discurs

Liderul de partid era cel care putea să decidă în orice domeniu și chiar avea argumente puternice: avea studii înalte. A reușit să ajungă specialist în economie și diplomele confirmau că a mers la școală până la nivel de doctorat. Mulți oameni din România contemporană cred și astăzi că pe vremuri a fost o economie înfloritoare datorită celui care iubea poporul și era un adevărat patriot.

Astfel de idei sunt susținute de cei ce nu prea deschid anuarele statistice ale regimului comunist și nici nu contează dacă datele incluse au mai fost cosmetizate pentru a da bine în fața conducerii de partid și de stat. Informațiile incluse chiar în stil oficial indică o orientare catastrofală a autorităților de la București și modul în care au făcut afaceri pe plan internațional. Comuniștii au fost impuși la putere cu ajutorul tancurilor sovietice și nu puteau să fie patrioți și nici pricepuți în domeniul afacerilor. Chiar dacă erau unicul patron în ceea ce privește schimburile comerciale la nivel internațional, deciziile luate erau mai mult decât catastrofale.

Comerțul exterior era organizat pe criterii politice și pentru Nicolae Ceaușescu conta doar ajutorarea unor state socialiste prietene. Cuba lui Fidel Castro era un fel de portavion al lagărului comunist ancorat lângă SUA și un flux de mărfuri a fost îndreptat spre vest pentru a ține în viață un sistem utopic. Au fost trimise în anul 1980 mărfuri în valoare de 266 milioane de lei valută și importurile au fost de doar 139,1 milioane. Era un fel de finanțare a regimului roșu de la Havana și liderul de la București a ordonat economiștilor să gestioneze resursele financiare astfel încât fabricile furnizoare să poată funcționa.

Nicolae Ceaușescu ura lumea capitalistă avansată și a limitat relațiile economice cu Canada, stat cu care erau făcute schimburi de mărfuri în valoare de numai 283,6 milioane de lei valută. Nici nu se putea compara cu cele 405,1 milioane de lei valută din cazul Cubei. Situația n-a fost una singulară. S-a întâmplat chiar mai rău în anul următor, comerțul cu Havana fiind de aproape trei ori mai dezvoltat decât cel cu statul rece și capitalist.

Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 35/1966

Nr. 1351 65 de vizualizări

Mașini, utilaje și motoare în perioada interbelică

Perioada interbelică a fost o epocă de progres economic care putea să-i uimească pe observatorii străini corecți, dar s-a preferat teza că nu s-a realizat ceva important și numai în comunism s-a putut trece la dezvoltarea economică accelerată după planu...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 8 Noiembrie 2025

Nr. 81 69 de vizualizări

Cutremurul din 4 martie 1977

Data de 4 martie a anului 1977 va rămâne în istorie drept o amintire sumbră pentru țara noastră. În acea zi, la ora 21:22, s-a produs un puternic seism cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona seismică a Vrancei. A fost al do...

Dragomir Ramona-Milena 4 Martie 2023

Nr. 24 46 de vizualizări

Minunile conducerii comuniste din 1945

Tancurile sovietice au ocupat întreaga Românie până la 25 octombrie 1944 în numele eliberării de tip comunist și dictatorul de la Kremlin a impus apoi o conducere comunistă, cu unele aparențe privind existența unor alte...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 18 Ianuarie 2023