Perioada interbelică a fost o epocă de progres economic care putea să-i uimească pe observatorii străini corecți, dar s-a preferat teza că nu s-a realizat ceva important și numai în comunism s-a putut trece la dezvoltarea economică accelerată după planuri științifice. Chiar lumea afacerilor a cunoscut Marea Criză Economică și astfel țara nu se moderniza cum ar fi trebuit.
Datele statistice ale statului român nu confirmă astfel de interpretări, dar locuitorii și chiar istoricii nu prea au timp să citească tomuri stufoase. Realitatea a fost că patronii români erau doritori să importe tehnologie de vârf și erau interesante produsele din Germania, Franța, Anglia sau SUA. Numai în anul 1929, cel în care se zice că a pornit recesiunea mondială, au fost aduse 51.491 t de aparate, motoare și utilaje ce erau necesare în industrie, transporturi și agricultură, ceea ce însemna în mod evident un progres în procesul de transformare a materiilor prime.
Turbulențele de pe piața globală au dus la o reducere a importurilor pe fondul producerii locale de mașini, domeniul feroviar fiind acoperit în totalitate de comenzile lansate către uzinele naționale. Totuși, erau căutate mașinile avansate și au fost importate în 1938, anul de maximă înflorire în concepția istoricilor comuniști, 41.966 t de mărfuri necesare economiei și aceste cumpărături veneau după cele 40.585 t din anul precedent.
Economia României se moderniza în ritm rapid în sectoarele care aveau o mare cerere și fabricile industriei constructoare de mașini beneficiau cel mai mult de aducerea de utilaje. S-a putut trece chiar la fabricarea de tunuri antiaeriene, avioane și submarine, mașini deosebit de costisitoare când venea vorba de prețul de achiziție.
Sursă imagine: Historia