Există o controversă istoriografică despre rolul României în prima conflagrație mondială și specialiștii din fosta Antantă au scris că n-a fost prea important. Chiar unii istorici români s-au apucat să elimine excesele naționaliste și comuniste din cercetarea științifică și au ajuns la concluzia că Puterile Centrale, în special Germania, au pierdut numai câteva divizii extrase de pe Frontul de Vest. Este uimitor cum nu se ține cont de datele statistice publicate de multă vreme și trecutul trebuie să fie modelat în funcție de dorința de afirmare a autorilor. Cum mulți cercetători se cam plictisesc prin arhive sau de documentele publicate, mai bine emit judecăți de valoare pe bază de informații puține sau de teorii emise prin alte spații geografice.
Se știe că în vara anului 1916 frontul din Italia era în echilibru și la fel cel din Balcani. Luptele decisive se duceau însă pe Frontul de Vest, germanii încercând să macine armata franceză la Verdun im timp ce rezistau cu greu pe Somme în fața ofensivei britanice. Au avut resurse și pentru oprirea în sânge a ofensivei devastatoare a diviziilor ruse ale generalului Brusilov. Se impunea găsirea unui aliat și România a corespuns exact strategiei Antantei.
Comandamentul inamic a decis că trebuie să fie rezolvată problema românească și au fost deplasate în Transilvania 14 divizii de infanterie complet echipate de război. Nu mai erau doar trupele slabe de acoperire a frontierei de la începerea ostilităților. Acestea aveau drept misiune să spargă apărarea românească din Carpați și astfel să mai elimine un beligerant enervant. Efectivele par puțin numeroase, dar Puterile Centrale duceau o mare lipsă de oameni și infanteria se degrada cel mai repede în luptele din fiecare zi, mai ales când erau aplicare atacuri frontale împotriva unor poziții fortificate precum cele de la Verdun. Deplasarea unei uriașe armate a însemnat însă un epuizant efort economic. Numai aceste mari unități însemnau 5,2% din ceea ce exista în vara anului 1916 în tabăra aliaților Germaniei și a trebuit să se facă un efort deosebit pentru a se realiza o scoatere de efective chiar de pe linia frontului. Corpul Alpin Bavarez a fost detașat de la Verdun în vederea efectuării de operațiuni în munți, misiune ce se potrivea cu organizarea unității speciale. Cheia Franței a putut astfel să reziste și chiar s-a trecut la contraofensivă, ceea ce a dus la recuperarea aproape în totalitate a terenului ce fusese pierdut din februarie.
Adevărul a fost și este că au sosit prea multe divizii în Transilvania și s-a format o masă de asalt împotriva trupelor române ce încercau să se organizeze în terenul accidentat și pietros, dificil de amenajat din punct de vedere genistic. A fost un dezastru pentru Berlin și cursul războiului. S-a format masa de atac în Carpați, dar nu s-a mai acționat de amploare pe Frontul de Vest, Franța fiind sufletul rezistenței aliate. În plus, cele 14 divizii consumau cam multe resurse din cele puține de care dispuneau Puterile Centrale. Un singur cartuș tras împotriva românilor sporea inferioritatea numerică și cantitativă în raport cu Antanta, dar militarii Centralilor trăgeau vârtos cu toate tipurile de arme și astfel economia începea să ducă lipsă de toate cele necesare efortului de război.
Istoricii de tip mai nou sau mai vechi au emis niște teze despre rolul forțelor române și n-au vrut să numere până la 19. Acesta a fost totalul diviziilor de infanterie mutate pentru a sparge frontul românesc de la Dunăre și până-n Bucovina. Numai acestea însemnau 7,1%.din totalul diviziilor ce exista în vara anului 1916. Comandamentul inamic a trebuit să caute mult prin centrele de instrucție unde se aflau recruți în plin proces de antrenament și unele unități au fost trimise spre linia de luptă și pe traseu mai făceau ceva exerciții. A fost o groază fără egal în cele două capitale și s-a aruncat în luptă tot ce s-a putut, de se mirau militarii români de unde apar noile valuri de asalt după ce batalioane întregi fuseseră spulberate în prima parte a campaniei.
Sursă imagine: Rador