România a fost acuzată de către învingători că a fost un stat agresor, provocator de război, și conducătorii i-au fost executați pentru că au adus dezastrul țării. Poporul român a plătit în cel mai cumplit mod participarea la Al Doilea Război Mondial.
Istorici ruși au publicat încă din 2005 un tabel cu date despre tancurile sovietice existente între Prut și Nistru în aprilie 1941 și se poate afla că mașini din tipuri moderne erau doar zece KV-1. Nu erau un pericol pentru România deoarece erau încă puține și orice stat trebuie să deplaseze tehnice grea pentru apărarea frontierelor.
Timpul a trecut și la 1 iunie se adăugau 50 de T-34, model despre care partea germană nu bănuia că există. Ar fi fost astfel tehnică pentru completarea a două divizii având un nucleu de rezistență din blindate adevărate. Stalin a preferat să aibă mai multe mari unități și astfel inamicul să fie copleșit.
Apariția KV-ului în RSS Moldovenească era o dovadă că Stalin cunoștea realitățile de dincolo de Prut și trimiterea acestora era semn de război. KV-ul era conceput ca tanc de rupere a liniilor inamice fortificate prin foc direct asupra centrelor de rezistență. Blindajul gros permitea protecția tunului și a echipajului. T-34 era mai mobil datorită reducerii masei, dar purta tot un tun de calibrul 76,2 mm. Erau 50 de exemplare ce așteptau începerea ostilităților și erau acele unități care urmau să dezvolte ofensiva în adâncimea teritoriului inamic.
Iosif Stalin miza totul pe cartea ofensivei și așa se explică sosirea celor 60 de coloși metalici ce nici nu existau pentru spionajul german. Apariția tancurilor grele era un semn că Moscova se pregătea să treacă la revoluția mondială și nici nu se punea problema să nu fi existat dotarea materială necesară. Asaltul german din Polonia a împiedicat trecerea la ofensivă peste Prut și poporul român a mai trăit o vreme după valorile tradiționale și occidentale. Apoi a reapărut T-34 și țara a devenit locul unui nou experiment politic sub formă de lagăr.
Sursă imagine: Wikimedia Commons