Conducerea de la Budapesta era roaba ideii că trebuie să formeze un mare regat în Europa și importantă era în prima fază colonizarea cu populație fidelă a întregului teritoriu. Trebuia să fie transformată și o parte din populația altor etnii, preferabil tinerii urmând să-și uite neamul în urma politicilor de deznaționalizare prin școală.
Politicile Budapestei ies la lumină numai dacă sunt citite rapid datele despre populația orașului Timișoara, zona Banatului fiind dominată de germani și români. Primele informații exacte din punct de vedere demografic sunt cele din 1880 și atunci ar fi fost în oraș puțin peste 7.700 de maghiarii. Ultimul recensământ austro-ungar, cel din 1910, identifica 28.645 de persoane, creștere ce nu putea să fie una rezultată din sporirea numărului de nașteri. Autoritățile au favorizat deplasarea de locuitori spre centrul Banatului și au trimis funcționari de încredere pentru a controla spațiul de la granița cu România. Natalitatea orășenilor n-a fost vreodată crescută și doar prin atragerea de săteni se putea împiedica scăderea demografică. Populația urbei de pe Bega era dominată de etnia germană și la 1880 tindea să fie de trei ori mai numeroasă decât cea maghiară. S-a ajuns în 1910 să se facă o concurență puternică prin creșterea cu peste 9.000 de persoane în raport cu cei puțin peste 2.000 de locuitori germani.
Procesul obținerii de spațiu vital a fost întrerupt de Primul Război Mondial. S-a ajuns în 1920 la o scădere demografică prin pierderile militare și prin plecarea unor reprezentanți ai centrului de putere de la Budapesta.
Sursă imagine: Wikipedia