S-a tot scris despre Marea Criză Economică începută în 1929 după prăbușirea Bursei din New York și căderea acestui simbol al capitalismului a provocat turbulențe pe întreaga planetă până când s-a ajuns la un nou conflict mondial. Elitele epocii au încercat să oprească valul nimicitor, dar n-au reușit decât să limiteze impactul asupra popoarelor. Nu s-au putut opune cu bietele lor puteri unor fenomene planetare. Au încercat și ar trebui să se spună, chiar dacă falimentele și șomajul au fost în floare. Descrierile clasice, lansate de savanți recunoscuți, au devenit adevăr științific de necontestat.
Realitatea a fost că tocmai în perioada 1929-1933 s-a construit prea mult și epoca zisă de recesiune a fost, în realitate, de expansiune economică, dar clădirile gigantice nu aduceau profit din cauză că abia erau ridicate și au fost productive sau nu după 1933.
Un bun exemplu a fost combinatul metalurgic ce s-a ridicat la Magnitogorsk și era mândria regimului comunist organizat de Iosif Stalin. Munca a început în 1929 prin folosirea maselor de deținuți politici și de muncitori, totul sub supravegherea unor experți americani. A fost adusă și tehnologie din lumea capitalistă și s-a trudit în ritm specific poliției politice. Prima șarjă de fontă a fost realizată în 1932 și populația sovietică și a planetei ar fi trebuit să fie veselă că există mai multă materie primă pentru o prelucrare superioară. Problema a fost că furnalele au necesitat reparații masive și abia din 1933 s-a putut trece la o prelucrare superioară a minereurilor de fier până la nivel de oțel.
Complexul industrial fără precedent în Rusia a început să livreze cantități sporite de fier, dar asta n-a însemnat că nivelul de trai a cunoscut o îmbunătățire. Oțelul era definit drept material strategic și producția era trecută la secret și așa a rămas până astăzi.
Combinatul metalurgic a fost o adevărată gaură neagră pentru economia sovietică în toată perioada de recesiune și așa a rămas până când a izbucnit războiul. Oțelul era obținut din minereuri de calitate și apoi lua forma de proiectile, cele ce erau inutile pentru populație. Tunurile și dispozitivele explozive puteau să pară rezistente datorită aliajelor fierului, dar factorii de mediu puteau să ajungă să afecteze caracteristicile de luptă, ceea ce oferea o ocazie deosebită temutei poliții politice staliniste, specializată în descoperirea și torturarea presupușilor sabotori.
Combinatul de la Magnitogorsk dispunea de un munte de minereu, dar avea o problemă: era lipsit de cărbune de calitate pentru cocsificare și transportul trebuia să fie asigurat prin deplasare cu ajutorul trenurilor. Combustibilul solid era voluminos și greu, ceea ce însemna un cost apăsător chiar și pentru bugetul unui stat totalitar. A fost realizat un proiect uluitor în epocă: un combinat metalurgic la Kuznețk care să valorifice cărbunele local de calitate și trenurile urmau să aducă în schimb minereu de fier.
Imperiul roșu dispunea de o bază metalurgică în plină expansiune, dar cheltuielile au fost deosebit de ridicate și s-a ajuns în situația ca populația să piară de foame în anii ziși de criză. Cerealele plecau peste graniță pentru a fi aduse utilajele necesare prelucrării materialelor dure. Cum populația din Ucraina nu era interesată decât de supraviețuirea în vremurile grele, autoritățile staliniste au trecut la confiscarea grânelor cu ajutorul armelor și s-a ajuns în situația ca populația să fie înfometată și să moară în masă. Milioane de victime au pierit în Holodomorul care s-a desfășurat în 1932 și 1933. A fost o foamete provocată artificial de către agenții regimului politic.
Kremlinul a dus o politică de industrializare forțată din dorința lui Stalin de a realiza baza industrială în vederea dotării Armatei Roșii pentru o misiune de extindere a lagărului comunist. Nu contau cheltuielile și pierderile de vieți omenești.
Surse imagini: Wikimedia Commons