Pictură realizată de Micu Alexandra Maria
Viața unui copil de domnitor putea să fie deosebit de grea și un oarecare Vlad a ajuns să fie crescut de către otomani drept gaj că Vlad Dracul o să fie credincios sultanului. Tânărul a primit o educație potrivită unei persoane nobile și a ajuns să cunoască limba celor ce se credeau singurii stăpânitori ai relației cu unica divinitate ce controla destinul maselor de oameni. Tânărul Vlad a reușit să învețe perfect limba pe care o auzea în fiecare zi și, în plus, a devenit un expert în mânuirea armelor otomane. Arta războiului i se potrivea celui ce dorea să devină conducător în statul care-și păstra autonomia față de imperiul aflat în plină expansiune.
Preluarea puterii a avut loc în cursul anului 1456 și noul voievod părea să fie unul oarecare din lungul șir de șefi de stat ce fuseseră pe tron după dispariția lui Mircea lui Bătrân. Celebritatea a venit deosebit de repede din cauza pedepselor aplicate celor ce încălcau legile vremii și a ajuns să fie cunoscut în societatea europeană prin povestiri de groază.
Lumea contemporană, chiar dacă are la dispoziție mijloace de informare tipărite sau din mediul virtual, preferă ideile puține și senzaționale, domnitorul fiind definit doar ca un vampir și un diavol, supranumele din perioada medievală fiind intens popularizat de romanul lui Bram Stoker. Cinematograful și televiziunile au răspândit imaginea de crud, nebun și o adevărată unealtă a lumii de dincolo. Au fost specialiști care au demonstrat că totul pornea de la problemele psihice ce existau în familia Basarabilor
Concepțiile despre Țepeș arată cât de simplist gândesc masele și unii cercetători ai trecutului, dornici de senzațional și de punerea numelui pe un studiu sau o carte pentru a rămâne neuitat. Domnitorul muntean a ocupat tronul puțin timp și exact atunci când era sultan Mehmed al II-lea, cel ce cucerise Constantinopolul și dorea să pătrundă cât mai mult în Europa. Hoardele asiatice nu cunoșteau noțiunile de graniță și pace, mereu fiind gata să atace pentru a acumula avere din jaf. Vlad Țepeș era obligat să formeze o unitate împotriva inamicului de la sud prin disciplinarea boierilor dornici să organizeze lupte pentru putere și gata oricând să trădeze. A devenit un apărător al valorilor creștine cu mijloacele timpului.
Având un supranume care aducea aminte de lumea de dincolo, domnitorul muntean a ajuns celebru pe plan mondial. Ruda din Moldova, renumită pentru uciderea rapidă a boierilor chiar fără judecată, a ajuns să fie inclusă in rândul sfinților lumii ortodoxe. Ștefan cel Mare practica tragerea în țeapă pentru îngrozirea dușmanilor doritori de bunuri nemuncite, dar ridicarea unui număr impresionant de biserici și mănăstiri a dus la ștergerea amintirilor despre luptele politice sau cele împotriva invadatorilor.
Vlad Țepeș a fost acuzat de cruzime extremă, patologică, dar lumea politică a epocii era renumită pentru trădare, elitele conducătoare fiind interesate numai de luptele pentru putere în cadrul micului stat, interesele comunității fiindu-le complet străine. Nici măcar nu respectau valorile creștinismului și erau gata oricând să treacă de partea musulmanilor. Domnitorul Vlad Țepeș a reluat tronul în toamna anului 1476 și imediat s-a produs o invazie dinspre Giurgiu. Nu putea sultanul Mehmed al II-lea să-l ierte pentru pierderile grele din timpul campaniei din 1462. Cetele turcești au pornit din nou spre București cu spaima-n suflet. Nu se știa de unde putea să răsară oamenii temutului general creștin. Oastea de invazie a fost întâmpinată aproape de cetatea Giurgiu și, conform obiceiului, a fost înfrântă dezastruos. Voievodul se bucura de victorie și de respingerea vrăjmașului când a fost străpuns pe la spate de către doi asasini plătiți. Cei care au profitat de acțiunea sângeroasă au trimis capul domnitorului pentru ca sultanul să se simtă bine și să doarmă liniștit.
Vlad Țepeș a fost un domnitor pur creștin și care a apărat statul pentru care a fost crescut. Trebuia să fie un conducător deosebit în fața unui dușman inflexibil ce ura din adâncul sufletului ceea ce nu-i aparținea. Interesant este că Mehmed al II-lea a rămas în istorie drept pozitiv, un creator de stat și un fin scriitor de poezii.