Zvonurile despre un război mondial au circulat în întreaga perioadă interbelică, dar norii negri s-au strâns din ce în ce mai repede după 1929 și elitele vremii spuneau că nu pot să oprească fenomenul. Scânteia a fost aprinsă și pârjolul a pornit în Polonia. Anul 1939 a adus o izolare a statului din Carpați, cel ce era prins între două puteri totalitare agresive, și, după prăbușirea Franței, s-a considerat că Germania este răul cel mai mic. Politicile staliniste în Basarabia și Bucovina de Nord au convins conducerea de la București că numai apropierea de Berlin este singura soluție de salvare a țării și de dotare cu tehnică modernă pentru economie și armată.
Istoricii de după 1945 n-au simpatizat Al Treilea Reich din motive ideologice și nici adevărul nu le era drag, deci au ajuns la concluzia că România a fost crunt exploatată de marea putere în vederea asigurării resurselor de toate tipurile la prețuri derizorii. S-a trecut și la exterminarea conducătorilor din anii de război. Tezele istoriografice au rămas valabile și după 1989, noii autori considerând că s-a mai scris și corect în trecutul roșu.
Istoricul Andreas Hillgruber a scris o carte despre relațiile româno-germane și a inclus ceva date despre comerțul dintre cele două state. Anuarul statistic german preciza că în 1943 au fost expediate spre uzinele metalurgice și căile ferate 784.000 t de cărbune și cocs. Erau produse grele și care nu se găseau din belșug în spațiul românesc. Istoricii români au lăudat producția industrială în creștere în 1943, dar n-au vrut să spună cine asigura partea energetică.
Aviația strategică aliată lovea cu înverșunare orașele Reichului și fiecare tonă de cărbune era esențială în ceea ce privește producția de armament, dar au fost găsite resurse pentru sprijinirea industriei românești. Cum fiecare gură de foc era mai prețioasă decât masa ei în aur, Berlinul ar fi putut să refuze orice cerere venită dinspre București. Ambarcațiunile soseau pe Dunăre încărcate cu combustibil solid și plecau cu petrol.
Un istoric conservator va scrie că era prea puțin în raport cu ceea ce primea Al Treilea Reich și s-ar părea că are dreptate. Această imagine rămâne până când se face o comparație mică. Cercetătorii au stabilit de multă vreme că anul 1938 a fost cel mai bun din punct de vedere economic din perioada interbelică și atunci au fost cumpărate din străinătate 820.602 t de mărfuri. Erau importate în acele vremuri de pace fructe exotice, jucării, bijuterii sau instrumente muzicale din diferite state. Germania a reușit singură să trimită 784.000 t de mărfuri grele, ceea ce echivala cu 95,5% din masa bunurilor aduse când finanțele nu erau afectate de ostilități. Industria militară prelucra și produse semifinite din fier și au fost aduse 44.000 t. Numai din aceste trei produse sunt depășite cantitativ importurile din orice an din timp de pace din perioada 1930-1938.
Regimul nazist a fost negativ prin politica dusă în domeniul social și politic, dar a reușit să fie corect în condiții de război cu aliatul român. Cum învingătorii au devastat tot teritoriul românesc începând din 1940 și nu ofereau ceva la schimb, a fost absolut normal să se treacă sub tăcere ceea ce înseamnă comerț în vreme de război. Manipularea a fost perfect realizată din câteva cuvinte și s-a spus repede că n-a fost vreo urmă de sprijin sau că a fost puțin.
Surse imagini: Romania Military
