Se spune prin cărțile de istorie contemporană că un fenomen de recesiune a pornit din SUA în toamna anului 1929 după prăbușirea bursei din New York și apoi s-a extins la nivel planetar. A fost un prăpăd care începuse să se simtă încă din 1928 și care a dus practic la o încetare a activității în construcții. Istoricii români din comunista eră au pus accent pe această lipsă de dezvoltare a României interbelice și numai regimul instalat de către Stalin a făcut bine locuitorilor din spațiul de la nord de Dunăre.
Datele statistice publicate în anul 1936 arată că România Mare se transforma cu o viteză impresionantă și capitala țării era principalul beneficiar al schimbărilor edilitare. Au fost ridicate în anul 1929 2.455 de clădiri noi cu destinația de locuit și existau în acestea 4.113 apartamente. Oamenii epocii au scris că nu prea erau modificări în societate și economie, dar în capitală au apărut 115 imobile ce aveau mai mult de trei apartamente. Investitorii puneau din ce în ce mai mult preț pe ridicarea de construcții înalte și astfel terenul era mai bine valorificat și profitul realizat sporea.
Orașul de pe malurile Dâmboviței se dezvolta într-un ritm alert și cererea de locuințe n-a fost satisfăcută. Populația sporea prea repede prin sosirea valurilor de oameni dornici de un trai mai bun.
Sursă imagine:Wikimedia Commons