Se zicea prin cărțile și documentele de partid că în perioada burgheză, mai ales în cea în care a condus Ion Antonescu, a fost deosebit de rău și populația suferea de mari lipsuri, țara fiind adusă pe marginea prăpastiei. Cei care au fost la conducere în acele vremuri au fost condamnați la moarte prin împușcare sau la închisoare pe viață în condiții de exterminare.
Documentele publicate înainte de 1945 sau după 1990 demonstrează că perioada comunistă a fost cea în care producția de minciuni a fost fără egal și totul era prezentat sub formă de lozinci. Erau propoziții scurte și ușor de reținut de către mase pe vecie. Istoricul Andreas Hillgruber a publicat câteva fragmente din anuarele statistice ale Germaniei începând din anul 1937 și interpretările comuniste se destramă ca un fum. Clienții români adorau mașinile germane de toate tipurile și au sosit în 1941 10.500 t de mașini agricole pentru modernizarea agriculturii. Lumea satului era ca un burete imens și a mai absorbit 1.100 t de unelte agricole în același an. Nu se putea face motorizarea muncilor din agricultură într-un singur an și uneltele manuale sau cu tracțiune animală aveau mare căutare.
Piața internă era permanent în căutare de unelte agricole din metal și nu ajungeau importurile din 1941 să satisfacă nevoile locuitorilor. Statul a mai importat în 1942 13.100 t de mașini agricole. A sporit și cantitatea de unelte la 2.400 t. Este interesant că Ion Antonescu cerea de la Berlin mașini agricole tocmai în anul în care va avea loc bătălia de la Stalingrad. Ar fi fost nevoie numai de armament, dar se avea grijă de lumea satului, cea care a fost mai puțin în centrul atenției autorităților centrale de la București.
Adevărul crud a fost că astfel de bunuri au fost strânse de către autorități după 6 martie 1945 și trimise în Uniunea Sovietică drept despăgubiri pentru războiul provocat tocmai de Kremlin în urma semnării renumitului Pact Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 58/1944