Iosif Vissarionovici Stalin a fost crudul dictator care n-a putut să ajungă preot ortodox, dar a ajuns conducătorul mișcării comuniste și a jurat că va dirija toate popoarele spre traiul într-un singur lagăr. Exact ca un preot, a depus jurământul în ianuarie 1924 și a trecut la înfăptuirea celor scrise cu o energie demnă de o cauză mai bună. S-a trecut la o industrializare forțată și în 1939 existau stocuri suficiente de arme și muniții pentru a începe revoluția mondială. Uzinele mecanice puteau să livreze tehnică militară de generație nouă, dar erau păstrate în dotare și modelele care trecuseră testele de calitate, de exemplu renumitele mitraliere Maxim M1910.
O pradă sigură părea să fie Finlanda, un stat nordic ce dispunea de puțină populație și nici armata nu era numeroasă. În plus, industria nu putea să ofere armament din belșug, mai ales din cel de mare putere. S-a dat ordin și atacul a început pe 30 noiembrie 1939. Coloanele de asalt au pornit spre vest, dar au suferit pierderi grele și au fost obligate să se retragă. A trebuit să se încheie pace în martie 1940, dar în 1941 ostilitățile au fost reluate. Chiar dacă a mai luat niște teritorii pustii, Stalin n-a putut să ocupe întregul stat și să aibă baze navale la Golful Botnic. Se povestește că au fost găsite prin mașinile abandonate și instrumentele muzicale cu care ocupanții, eliberatori în limbaj oficial, urmau să organizeze ceremonii pline de slavă ideologică.
Militarii finlandezi au fost cumplit de eficienți și au folosit natura și clima în vederea consolidării apărării. Au reușit să captureze 162.000 de puști Mosin-Nagant de calibrul 7,62 mm, cele pentru care se putea fabrica muniția. A fost o adevărată mană cerească pentru apărători în condițiile în care procesul industrial de asamblare a unei arme, chiar dacă are o masă de circa patru kilograme, durează și implică materiale ce pot fi utilizate în alte domenii militare. Micile guri de foc au fost un adevărat coșmar pentru militarii sovietici ce erau trimiși în misiune. Obligați să se deplaseze, ajungeau să fie ținte sigure pentru trăgătorii experimentați. În plus, pădurile permiteau oferirea de adăposturi pentru apărătorii ce cunoșteau terenul și alegeau abil pozițiile defensive. Copacii nu permiteau desfășurarea de formații dense și pușca putea să fie un instrument militar ideal în mâinile unii ochitor priceput.
Au fost capturate și 155 de puști pentru țintașii sovietici de elită, arme care au fost puse repede în uz împotriva creatorilor nesăbuiți. Cele mai apreciate au fost însă puștile - mitralieră DP-28, 8.466 fiind găsite în stare de funcționare. Erau bune pentru trageri de precizie asupra unor ținte izolate, dar puteau să taie și elanul unor grupe sau plutoane. Încărcătoare generoase permiteau un tir susținut și de durată. Erau apreciate și pentru faptul că erau ușoare și astfel nu se reducea mobilitatea, principalul avantaj al infanteriei finlandeze. Au fost sprijinite și de tirul executat de 4 055 de mitraliere ce foloseau tot puternicele cartușe de calibrul 7,62 mm.
A fost pierdut armament individual cât pentru formarea a 15 divizii de infanterie, de pușcași în limbaj sovietic. Armele nu reprezentau ceva deosebit pentru Stalin, dar problema era că fiecare avea un posesor care a rămas prin pustiurile înghețate din nord. A trebuit dictatorul roșu să renunțe de două ori la prada finlandeză din cauza pierderilor enorme în oameni și puști. Erau utili pe alte direcții și cucerirea a fost amânată pentru momentul oportun. N-a fost să fie, Stalin a pierit și Uniunea Sovietică s-a descompus în 1991.
Războiul din Finlanda a lăsat urme adânci în zisa societate sovietică și nu este de mirare că Rusia are un mare deficit de oameni și, îndeosebi, de bărbați. Experimentul finlandez a destrămat deosebit de multe familii și nici astăzi nu se știe exact câte victime au fost înregistrate în actele secrete. A fost un dezastru demografic și au pierit mase de bărbați în putere. Finlandezii n-au știut de glumă, nu i-au plăcut pe apostolii lumii noi și au tras în plin. Mulți sovietici au purtat urmele rănilor de glonț sau pe cele făcute de degerături până la sfârșitul vieții.
Cercetătorul Juha Hujanen a reușit să strângă date despre ceea ce s-a strâns drept trofee de pe câmpurile de luptă și au fost înregistrate oficial. Nu mai stăteau luptătorii din zonele îndepărtate să mai consemneze câte cartușe au găsit și le păstrau pentru lungile zile negre. Un foc în plus putea să facă diferența în condițiile unui front fragmentat de copaci și ape.
Planurile de acțiune împotriva Finlandei au fost perfecte pe hartă și hârtie, dar s-au soldat cu două dezastre și, în plus, au permis trupelor Wehrmachtului să pătrundă până la periferiile Moscovei în 1941. S-a ajuns chiar mai departe în 1942 și steagurile naziste au ajuns să fluture în Caucaz. A fost ceva de neînchipuit în noiembrie 1939, dar războiul a fost inițiat și forțele distruse sau imobilizate de finlandezi ar fi fost utile pe Frontul de Est.
Fanteziile liderilor aduc numai nenorociri.
Sursă imagine: Picryl